Fericiti cei Prigoniti
wordpress com stats

Opreste Biserica participarea la bucuriile si placerile vietii?

9582451-lgSfanta noastra Biserica nu opreste participarea la bucuriile si placerile vietii. Dimpotriva, le considera trebuitoare pentru sanatatea si buna stare a credinciosilor. Ea cere insa ca ele sa nu fie pagubitoare nici trupului si nici sufletului, sa nu rapeasca din timpul de munca si sa fie cu masura.

Placerile sunt felurite. Unele mai mult pentru recrearea trupeasca, iar altele mai mult pentru recrearea sufleteasca. Astfel, cei ce lucreaza cu mintea gasesc recreatie si placere in exercitiile trupesti, iar cei ce lucreaza cu bratele, in ocupatiile mintii, pentru a tine cumpana dreapta intre puterile trupesti si cele sufletesti.

Folositoare pentru toti sunt exercitiile trupesti, plimbarile cu admirarea frumusetilor naturii, muzica aleasa, teatrul si cinematograful cu cuprins moral si sanatos si, fara indoiala, citirea cartilor roditoare de viata morala. Odihna si recrearea buna ii aduc credinciosului multumire si puteri noi pentru reinceperea muncii obisnuite. Recrearea rea insa ii aduce descurajare si dezgust fata de munca.

Care sunt pacatele impotriva datoriei de a se ingriji de viata si sanatatea trupului?

Cele mai mari pacate impotriva vietii si sanatatii trupului sunt:

1) Primejduirea si distrugerea vietii;
2) Ciuntirea de sine, prin care cineva urmareste sa devina nepotrivit pentru munca. Daca aceasta se face insa cu scopul de a-si pastra viata, de pilda extirparea unui madular bolnav, atunci ea este chiar o datorie;
3) Lenea;
4) Imbuibarea cu mancare si bautura;
5) Nestapanirea patimilor care macina sanatatea trupului;
6) Nebagarea in seama a bolilor si lipsa de masuri pentru preintampinarea lor sau pentru vindecare. Continuare »

Condamna Biserica bogatia in sine?

7600223-lgIn urma pacatului stramosesc, oamenii abatandu-se de la legea lui Dumnezeu, impartirea bunurilor pamantesti de catre ei nu s-a facut niciodata cu dreptate. Unii, mai puternici, asuprind pe semenii lor mai slabi, si-au adunat averi, socotindu-le ca proprietate a lor deplina, iar altii, mai slabi, au ramas asupriti si in suferinta.

Crestinismul a adus si aici o indreptare. Pe de o parte, el nu condamna bunastarea materiala. Averea poate fi castigata prin munca staruitoare si prin buna chivernisire si atunci ea este un drept firesc al fiecaruia, ca rod al muncii cinstite, caci “Vrednic este lucratorul de plata sa” (Luca 10, 7). Bogatia in sine nu este ceva rau, dupa cum nici saracia nu este o virtute. Prin munca proprie, cinstita, nimeni nu poate aduna insa averi prea mari. De alta parte, bogatia cuprinde in sine o mare primejdie. Ea il leaga pe om prea mult de bunurile pamantesti trecatoare, il face mandru, lacom, zgarcit, impietrit la inima fata de suferintele semenilor si fata de implinirea poruncilor morale.

In felul acesta, bogatia poate fi o piedica in calea mantuirii, dupa cum spune Mantuitorul: “Mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24).

Mantuitorul nu condamna aici bogatia, ci pe detinatorii ei, pe bogatii lipsiti de credinta si de mila. Acelasi lucru se intampla si atunci cand El indeamna pe tanarul dornic de desavarsire sa-si vanda averile si sa le dea saracilor (Luca 18, 22). Din aceeasi pricina si Sfintii Parinti au cuvinte foarte aspre nu atat fata de bogatie, cat fata de bogatii nemilostivi.

Fata de parerea ca bogatia ar fi un ideal in viata, deci un scop in sine, si ca fiecare poate sa o intrebuinteze numai pentru el, crestinismul vine cu o indreptare. Crestinismul invata ca bogatia trebuie socotita numai un mijloc pentru aratarea dragostei catre aproapele in suferinta si pentru lucrari de folos obstesc. Continuare »

Sfaturile evanghelice

217_cei_patru_evanghelistiCe sunt sfaturile evanghelice?

Pentru dobandirea mantuirii, orice crestin trebuie sa dea ascultare poruncilor despre care s-a vorbit pana acum. Nimeni nu se poate mantui daca nu tine seama de aceste porunci. Dar pentru cei ce tind spre o desavarsire morala deosebita si vor sa ajunga mai repede si mai sigur la mantuire, in Sfanta Evanghelie s-au randuit si alte cai, cunoscute in Biserica sub numele de sfaturi evanghelice.

Se numesc sfaturi, pentru ca, spre deosebire de porunci, care sunt cerute oricarui crestin fara deosebire, sfaturile evanghelice sunt lasate la voia si puterea fiecaruia. Ele nu sunt cerute tuturor, fiindca sunt mai greu de indeplinit. “Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora este dat” (Matei 19, 11), spune Mantuitorul Hristos.

Cate si care sunt sfaturile evanghelice?

Sfaturile evanghelice sunt trei: saracia de buna voie, castitatea sau fecioria si supunerea fata de un conducator duhovnicesc. Pentru indeplinirea acestor sfaturi evanghelice se leaga cu juramant cei ce imbratiseaza viata monahala.

Ce intelegem prin saracia de buna voie?

Bogatia este, de cele mai multe ori, o piedica in calea mantuirii. Pentru agonisirea, sporirea si pastrarea ei, omul este adesea impins la o multime de pacate: lacomie, furt, nedreptate, zgarcenie. Averea pricinuieste, apoi, multe griji si tulburari. In sfarsit, cand o are, omul aluneca repede spre o viata de imbuibare, petreceri si lene, intocmai ca bogatul din Evanghelie, caruia ii rodise tarina si care-si faurea numai planuri iubitoare de sine (Luca 12, 16-40). Continuare »

Datoriile către aproapele

8998871-mdPrin implinirea datoriilor catre Dumnezeu si catre sine insusi isi indeplineste crestinul toate datoriile sale?

Nu. Caci omul, dupa insasi firea sa, e facut sa traiasca laolalta cu semenii sai. Omul are, adica, in sine o pornire care-l atrage catre semenii sai, de ajutorul carora are nevoie pentru dezvoltarea insusirilor sale proprii, ca si pentru implinirea trebuintelor sale de viata. Apoi si graiul cu care este inzestrat omul, pentru impartasirea gandurilor si vrerilor sale, este un semn ca el are nevoie sa traiasca impreuna cu semenii sai.

De aici decurg insa si anumite indatoriri ale crestinului catre semenul sau aproapele sau; numai prin implinirea lor crestinul poate sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu.

Care sunt indatoririle crestinului catre aproapele?

Asemenea datoriilor catre sine insusi, datoriile catre aproapele se cuprind si ele in trei virtuti de seama: 1) cinstirea sau respectarea aproapelui; 2) dragostea catre aproapele; 3) dreptatea fata de aproapele. Dar inainte de a arata in ce se cuprind acestea, se pune intrebarea:

Cine este aproapele nostru?

Raspunsul ni-l da insusi Mantuitorul, in frumoasa parabola despre samarineanul milostiv (Luca 10, 29-37), care a legat ranile si a dat ajutor celui cazut intre talhari, fara sa cerceteze cine este el, ci numai vazandu-l ca este om ca si el. Raspunsul este deci: aproapele nostru este orice om, fara nici un fel de deosebire. Dupa invatatura crestina, toti oamenii sunt fii ai aceluiasi Tata Ceresc. Toti sunt creati dupa “chipul lui Dumnezeu”, toti au aceeasi fiinta, se trag din aceeasi unica pereche de oameni (Adam si Eva), stau sub osanda aceluiasi pacat stramosesc, sunt mantuiti prin aceeasi jertfa de pe Cruce si au aceeasi chemare la aceeasi viata vesnica. Continuare »

Ce este dragostea catre aproapele?

4693392-lgDragostea catre aproapele este virtutea prin care crestinul doreste si voieste aproapelui binele vremelnic si vesnic, dandu-si totodata si silinta de a-i face acest bine.  In virtutea aceasta salasluieste deplin duhul invataturii si vietii crestine.

De aceea, Mantuitorul o si numeste semnul de recunoastere al crestinului: “Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 35).  Asadar, cine nu se calauzeste de virtutea dragostei catre aproapele, acela nu este crestin adevarat.

Este dragostea catre aproapele o datorie de seama a crestinului?

Da, si inca ea este neaparat necesara pentru mantuire. Este adevarat ca in fruntea tuturor datoriilor crestinesti sta dragostea catre Dumnezeu. Pe aceasta o numeste Mantuitorul “marea si intaia porunca”, dar indata adauga: “Iar a doua, la fel cu aceasta: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 37-38).

Implinirea dragostei catre Dumnezeu se poate cunoaste, de altfel, numai in dragostea catre aproapele. Aceasta este roada si dovada cea mai de pret, dupa cuvantul Sfantului Apostol Ioan: “Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau” (I Ioan 4, 20-21).

Asadar, intre amandoua aceste porunci este o legatura stransa si nedespartita, incat una fara alta nu se poate implini. Sfantul Apostol Pavel scrie: “Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul; caci cel care iubeste pe aproapele a implinit legea” (Rom. 13, 8). “Toata legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Gal. 5, 14). Continuare »

Care sunt datoriile crestinului fata de lume?

43257Credinciosul crestin mai are si datorii catre lume, adica fata de toate cele zidite de Dumnezeu. Lumea, in toata intinderea ei, arata fara incetare puterea, marirea si bunatatea Facatorului, cum citim in Sfanta Scriptura: “Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau in tot pamantul!” (Ps. 8, 9).

Ca orice om, si credinciosul este legat de lumea zidita de Dumnezeu si este incredintat ca El ii poarta de grija, incat sa-si poata randui o viata plina de multumire sufleteasca si de propasire in cele trebuitoare traiului zilnic. Cum iarasi citim in Sfanta Scriptura, Dumnezeu l-a creat pe om ca sa fie stapan peste cele zidite si asezate de El in lumea aceasta, “ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul” (Fac. 1, 26). El le-a grait primilor oameni: “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti” (Fac. 1, 28).

Astfel, cuvintele Sfintei Scripturi arata legatura dintre om si lume, ca si menirea omului in lume. Ele mai arata ca lumea este de la Dumnezeu, nu de la cel rau; ca ea este buna, pentru ca numai bun poate fi ceea ce a facut si face Dumnezeu. “A privit Dumnezeu toate cate a facut si iata erau bune foarte” (Fac. 1, 31).

In lume, omul gaseste tot ce este necesar vietii sale. Fuga de lume, ori socotinta ca ea ar fi de la cel rau, precum si lenevirea si nelucrarea pentru ingrijirea si infrumusetarea lumii sunt lucruri impotriva intelepciunii, iubirii si voii lui Dumnezeu. Caci El “toate intru intelepciune le-a facut”; El a aratat intreaga Sa iubire catre cea mai aleasa fiinta din lume, fata de om. “Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16). Continuare »

Dragostea faţă de vrăjmaşi

6650017-lgDragostea crestina cuprinde si pe vrajmasi?

Da, si tocmai prin aceasta se deosebeste dragostea crestina de cea fireasca.Oricare alta dragoste poate sa izvorasca din asteptarea unor foloase trecatoare; de la cel ce ne dusmaneste, crestinul nu asteapta nimic bun, dar dragostea lui il cuprinde si pe potrivnicul sau. El lasa numai lui Dumnezeu dreptul de judecata, osanda sau iertare a celor rai si este mereu cu nadejdea indreptarii dusmanului si a indrumarii lui la bine, la impacare.

In privinta aceasta Mantuitorul spune: “Ati auzit ca s-a zis: sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc… Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este” (Matei 5, 43-48). Iar Sfantul Apostol Pavel isi incheie indemnurile staruitoare la dragoste cu cuvintele: “Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele” (Rom. 12, 21). Continuare »

Care sunt pacatele impotriva dragostei catre aproapele?

7300477-lgPacatele impotriva dragostei catre aproapele sunt: pizma sau invidia, care inseamna parere de rau pentru binele aproapelui si bucurie pentru nenorocirea lui; apoi ura, clevetirea, inselaciunea, furtul, omorul si toata nedreptatea.

Pacat este si toata pilda rea, data prin cuvant sau fapta, caci ea abate pe multi de la calea cea buna si indeamna la rau. In privinta aceasta, Mantuitorul spune: “Cine va sminti pe unul dintre acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui daca si-ar lega de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare” (Marcu 9, 42).

Ce este dreptatea fata de aproapele?

Dreptatea fata de aproapele este recunoasterea cu fapta a tuturor drepturilor ce se cuvin aproapelui si ocrotirea lor cu sfintenie. Dreptatea cere sa dam fiecaruia ce este al sau si sa nu pagubim pe nimeni cu nimic.
Astfel, dreptatea este dovada dragostei catre aproapele si se arata in respectul vietii, sanatatii, cinstei, libertatii si al tuturor bunurilor lui. Ea este, precum s-a spus, temelia bunei randuieli intre oameni, sprijinind ordinea si inflorirea vietii obstesti.

Prin ce se pacatuieste impotriva dreptatii fata de aproapele?

Impotriva dreptatii fata de aproapele se pacatuieste prin toate formele de nedreptate, care pagubesc intr-un chip sau altul pe aproapele nostru, ca de pilda: furtul, inselaciunea s.a. In Sfanta Scriptura citim: “Nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 9).  Din virtutea cinstirii, a dragostei si a dreptatii fata de aproapele se desprind unele datorii deosebite fata de viata sufleteasca si trupeasca a semenilor nostri. Acestea, in general, sunt aceleasi ca si datoriile crestinului catre sufletul si trupul sau. Le amintim pe scurt. Continuare »

Datoriile catre viata trupeasca a aproapelui

6895367-mdPrin ce se pacatuieste impotriva datoriei de a ingriji de mantuirea aproapelui?

Grija de mantuire fiind o datorie atat de insemnata pentru fiecare crestin, inseamna ca si nepasarea fata de ea este in sine un pacat. Dar cu atat mai mare pacat este calcarea cu stiinta a acestei datorii, care se face prin conlucrare la pacate straine si prin pilda rea. “Sa nu dati fratelui prilej de poticnire sau de sminteala”, zice Sfantul Apostol Pavel (Rom. 14, 13). Crestinul adevarat se va feri totdeauna de astfel de pacate.

Mai sunt si alte datorii catre viata sufleteasca a aproapelui?

Da. Astfel, avem datoria de a spune adevarul, a ne feri de minciuna si a tine fagaduinta facuta si cuvantul dat. Fara aceste lucruri, legaturile dintre oameni nu sunt dupa voia lui Dumnezeu si viata de obste nu poate inflori. Apoi, dupa cum trebuie sa ne ingrijim de propria noastra cinste (nume bun), tot asa trebuie sa ne ingrijim si de cinstea altora, inlaturand tot ce ar putea-o stirbi (clevetirea) si straduindu-ne sa o aparam.
Sa nu uitam nici de datoria recunostintei catre aproapele, pentru cele primite de la el. Recunostinta este semn de dreptate si de dragoste crestineasca si totodata podoaba aleasa a crestinului.

Care sunt datoriile catre viata trupeasca a aproapelui?

Dupa cum crestinul este indatorat a-si cinsti si ingriji trupul si viata sa, la fel este indatorat a cinsti si ingriji trupul si viata aproapelui sau. Temeiurile sunt aceleasi.  Datoria aceasta si-o indeplineste crestinul, pe de o parte, prin faptele milosteniei trupesti, despre care vom vorbi in legatura cu «Fericirile», iar pe de alta parte prin ferirea de tot ce i-ar putea primejdui s-au nimici libertatea, sanatatea si viata, ca bunaoara: omorul si furtul, care sunt oprite prin cele zece porunci. Continuare »

Care sunt datoriile crestinului fata de stat?

7870815-mdCare sunt datoriile crestinului fata de stat?

Prin stat se intelege “organizarea politica si juridica a societatii umane pe un teritoriu limitat”. Rostul statului este ca, prin asezaminte si legi intemeiate pe dreptate, sa ocroteasca viata cinstita, drepturile si libertatile firesti ale tuturor cetatenilor sai, fara nici un fel de deosebire intre ei. De asemenea, sa puna la indemana acestora mijloacele potrivite pentru luminarea, cresterea si rodirea insusirilor cu care i-a inzestrat Dumnezeu si sa asigure apararea fata de dusmanii din afara hotarelor.

Asadar, datoria statului este ca sa se ingrijeasca de inflorirea si apararea binelui obstesc si sa dea putinta tuturor cetatenilor de a se folosi, in pace, de bunele infaptuiri ale stradaniei lor.

De aici decurg si anumite datorii ale crestinului fata de stat, numite datorii cetatenesti. Acestea sunt:

1) Patriotismul, adica dragostea si devotamentul fata de patria si poporul din care facem parte.

2) Supunerea si ascultarea fata de ocarmuitorii si legile statului, dupa cuvantul Sfintei Scripturi: “Tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri, caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt randuite. Pentru aceea, cel ce se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se impotrivesc isi vor lua osanda” (Rom. 13, 1-2). Mantuitorul S-a supus chiar judecatii nedrepte a lui Pilat, dand pilda de supunerea datorata autoritatilor statului. Continuare »

Care sunt datoriile crestinului fata de Biserica?

43459Mantuitorul Iisus Hristos a intemeiat Biserica, pentru ca ea sa continue propovaduirea invataturii Sale in asa fel ca oricine va crede in El sa ajunga la cunostinta adevarului si sa se mantuiasca. Sfanta noastra Biserica este oranduita, deci, pentru binele credinciosilor, pentru cunoasterea adevarurilor credintei crestine si pentru desavarsirea morala a lor. Pentru acest fapt, toti credinciosii au datoria de a pretui si a iubi. Biserica si de a-si indeplini cu sfintenie datoriile fata de ea. Datoriile credinciosilor fata de Biserica sunt:

1) Credinta ortodoxa. Sa creada toate adevarurile crestine si numai asa cum le propovaduieste sfanta Biserica Ortodoxa, pastrandu-le in toata curatia lor si intocmindu-si viata dupa ele.

2) Marturisirea credintei crestine. Sa-si dea silinta pentru pastrarea, intarirea si raspandirea credintei crestine ortodoxe si sa o apere, cu tot curajul, de rastalmacirile eretice, amintindu-si de spusele Mantuitorului: “De cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri” (Luca 9, 26).

3) Implinirea poruncilor. Sa implineasca poruncile sfintei noastre Biserici cu privire la: umblarea la biserica, tinerea posturilor oranduite de ea, marturisirea pacatelor, primirea Sfintei impartasanii etc.

4) Supunerea si ascultarea. Sa se supuna ierarhiei si disciplinei bisericesti (Luca 10, 16).

5) Ajutorarea. Sa iubeasca si sa cinsteasca pe cei ce indeplinesc slujbele bisericesti, ingrijindu-se de cele trebuitoare vietii lor, dupa cuvintele Sfintei Scripturi: “Vrednic este lucratorul de hrana sa” (Matei 10, 10) si: “Asa a randuit si Domnul celor ce propovaduiesc Evanghelia, sa traiasca din Evanghelie” (I Cor. 9, 13-14).  Prin implinirea constiincioasa a datoriilor fata de Biserica, credinciosii ii dau putinta sa lucreze cat mai rodnic pentru binele intregii omeniri si pentru binele fiecaruia dintre ei.

Ce invata sfanta noastra Biserica despre razboi?

Despre razboi, sfanta noastra Biserica nu a primit de la Mantuitorul o porunca anumita. Dar din faptul ca intreaga invatatura a Mantuitorului este strabatuta de duhul dragostei si al pacii, intelegem ca razboiul nu este un lucru dorit. El aduce numai pustiire de viata si de munca omeneasca. De aceea, sfanta noastra Biserica n-a propovaduit si n-a pornit nicicand razboaie. Dimpotriva, a lucrat din toate puterile pentru inlaturarea lor.

Pe de alta parte, Sfanta Scriptura nu condamna ostasii pentru slujba lor. Mantuitorul vindeca pe sluga sutasului din Capernaum (Matei 8, 13);  Sfantul Apostol Petru boteaza pe sutasul Corneliu (Fapte 10), iar Sfantul Ioan Botezatorul indeamna pe ostasii doritori de pocainta sa nu asupreasca pe nimeni, nici sa invinuiasca pe nimeni, ci sa se multumeasca cu solda lor (Luca 3, 14). Continuare »

În ce fel Creştinismul a ajutat la propăşirea societăţii omeneşti?

43121Este un lucru recunoscut ca nimeni nu a lucrat in trecut mai mult si mai temeinic la ridicarea vietii omenesti, atat a insilor rat si a obstii, decat crestinismul. Precum aluatul face sa creasca framantatura si-i da gust, tot asa si invatatura crestina a sporit puterile de viata ale oamenilor si le-a dat un rost inalt. El a schimbat cu totul fata lumii vechi, prin prefacerea sufleteasca a oamenilor.

Uriasul pas facut inainte prin crestinism se poate lesne vedea punand fata in fata lumea dinainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos cu lumea crestina. Intr-adevar, inainte de venirea Mantuitorului, lumea traia o viata plina de rautate.

O buna parte din oameni zaceau in cea mai crunta robie. Prinsii din razboaie, saracii care nu-si puteau plati datoriile sau nu-si puteau duce traiul, cei ce se nasteau in stare de robie, toti acestia alcatuiau gloata celor lipsiti de toate drepturile. Nu aveau dreptul de a se casatori, de a stapani bunuri materiale, fiind socotiti fara vointa proprie. Stapanul, care ii cumpara sau ii mostenea, avea drept de viata si de moarte asupra lor. Soarta sclavilor o impartaseau si femeile si copiii, care erau lasati la bunul plac al sotilor si parintilor, putand fi ucisi de acestia, fara a da socoteala cuiva. Continuare »

Care sunt însuşirile familiei creştine?

2556501-mdCe este familia?

Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, familia este un asezamant dumnezeiesc si temelia vietii de obste. Ea se intemeiaza prin casatorie, adica prin legatura dintre barbat si femeie, binecuvantata de Dumnezeu in fata sfantului altar. Aceasta legatura rasare din imboldul firesc sadit de Dumnezeu in om. “De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup” (Efes. 5, 31).

Cea dintai familie s-a intemeiat in rai, avand ca preot si martor pe insusi Dumnezeu. “Si a facut Dumnezeu pe om, dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie. Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul” (Fac. 1, 27-28).

Care sunt insusirile familiei crestine?

Insusirile familiei crestine se desprind din invatatura sfintei Biserici despre casatorie si sunt:

1) Unitatea si egalitatea. Familia trebuie sa fie intemeiata prin legatura dintre un singur barbat si o singura femeie. “Fiecare (barbat) sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau” (I Cor. 7, 2).  Sfanta noastra Biserica nu ingaduie legatura dintre barbat si mai multe femei, caci aceasta injoseste femeia. in familia crestina femeia este sotie, adica tovarasa de viata si impreuna-lucratoare cu barbatul, in toate. Crestinismul a ridicat femeia din starea de injosire fata de barbat, in care se gasea mai inainte, si a asezat-o in toata vrednicia ei de fiinta creata “dupa chipul lui Dumnezeu”, precum spune Sfantul Apostol Pavel: “Nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus” (Gal. 3, 28). Astfel, crestinismul a aratat pentru prima data ca femeii i se cuvine aceeasi pretuire ca si barbatului. Numai mult mai tarziu, oranduielile omenesti i-au recunoscut si ele femeii drepturi si indreptatiri alaturi de barbat. Continuare »

Care sunt datoriile soţilor unul către altul?

3031698-mdCare este insemnatatea familiei pentru viata?

S-a mai spus ca omul este creat pentru viata in societate (de obste), adica pentru a trai impreuna cu semenii sai: “Si a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine sa fie omul singur; sa-I facem ajutor potrivit pentru el” (Fac. 2, 18). Cea dintai forma a vietii de obste este tocmai familia. Pe familie se intemeiaza apoi toate celelalte forme de viata obsteasca.

Dar familia nu este numai samburele din care creste obstea (societatea) omeneasca, ci ea este si cel dintai asezamant de crestere morala a omului, neaparat necesar pentru bunastarea societatii.

Familia este rasadnita de virtuti si izvor de intarire morala. in sanul ei isi primeste copilul primele indrumari de viata, care ii raman intiparite in suflet pentru totdeauna. Caci, daca temelia bunei cresteri a copilului este dragostea si intelegerea firii sale, lucrul acesta se face mai intai si cel mai bine in familie. Numai parintii au dragoste fata de copiii lor in masura cea mai mare si numai ei au prilej potrivit si indelungat sa inteleaga deplin firea fiecarui copil al lor.

Pentru a-si putea indeplini cum se cuvine lucrarea ei, de a creste oameni cinstiti in orice privinta, familia crestina trebuie sa se calauzeasca dupa indrumarile morale sanatoase care se gasesc in invatatura sfintei noastre Biserici Ortodoxe, pastratoarea adevarurilor vesnice. Continuare »