Fericiti cei Prigoniti
wordpress com stats

Datoriile creştinului către Dumnezeu

11097Care este rostul legilor morale?

Din cele spuse pana acum am inteles ca crestinul trebuie sa se calauzeasca in viata dupa legile morale. Acestea ii arata datoriile prin implinirea carora isi poate intocmi viata potrivit voii lui Dumnezeu si dobandi mantuirea sufletului.

Care sunt aceste datorii ale crestinului?

Datoriile crestinului le-a aratat lamurit Mantuitorul in raspunsul dat unuia dintre ispititorii Sai, care voia sa cunoasca cea mai mare porunca din Lege, zicandu-i: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca si aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 37-39).  Asadar, crestinul are datorii catre Dumnezeu, catre sine insusi si catre aproapele.  Despre ele s-a vorbit in partea de mai inainte. De aceea acum le aratam la un loc, dar numai pe scurt.

Care sunt datoriile catre Dumnezeu?

Crestinul este dator sa se straduiasca sa cunoasca pe Dumnezeu si sa recunoasca in El pe Creatorul, Binefacatorul, Sfintitorul si Judecatorul sau si numai Lui sa-I slujeasca cu toate puterile sale. Aceasta o cere porunca intai a Decalogului, precum si Mantuitorul, prin cuvintele spuse cu prilejul ispitirii Lui de catre diavol: “Piei, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti” (Matei 4, 10). Continuare »

Datoria creştinului faţă de sine însuşi

4123507-mdCe intelegem prin datoriile crestinului catre sine insusi?

Pentru a putea face fata asa cum se cuvine diferitelor trebuinte ale vietii si pentru a-si indeplini menirea sa morala, crestinul are nevoie de pregatire sufleteasca si trupeasca. Aceasta pregatire o au in vedere tocmai datoriile catre sine insusi. Prin mijlocirea lor, puterile si insusirile credinciosului, ajutate de harul sfintitor, infloresc si rodesc binefacator in viata.

De cate feluri sunt datoriile catre sine insusi?

Datoriile catre sine insusi sunt de doua feluri: unele privesc intreaga fiinta a credinciosului, iar altele, fiecare parte alcatuitoare a fiintei sale, adica sufletul si trupul.

Care sunt datoriile crestinului catre intreaga sa fiinta?

Datoriile crestinului catre intreaga sa fiinta se cuprind in trei virtuti de seama: cinstirea de sine, dragostea de sine si smerenia.

Ce este cinstirea de sine?

Cinstirea de sine este virtutea prin care credinciosul recunoaste si pretuieste vrednicia cu care Dumnezeu l-a inzestrat mai mult decat pe toate celelalte fapturi.  Cu mintea sa, credinciosul isi da seama ca el are insusiri si puteri care-l deosebesc de toate celelalte fapturi. Credinta crestina ii arata ca numai omul este creat “dupa chipul lui Dumnezeu” (Fac. 1, 26-27); ca este scapat din robia pacatului prin jertfa Mantuitorului, ca este “templu al Duhului Sfant” (I Cor. 6, 19) si chemat la fericirea vesnica. Faptul acesta, de buna seama, trebuie sa-i fie crestinului indemn puternic de a pretui dupa cuviinta darurile si vrednicia cu care l-a inzestrat Dumnezeu numai pe el, adica indemn puternic de a se cinsti si respecta pe sine. Continuare »

Ce este dragostea de sine?

9676214-mdDragostea de sine este virtutea prin care crestinul, intarit de harul sfintitor, nazuieste sa-si dezvolte darurile primite de la Dumnezeu si sa-si desavarseasca viata, potrivit legilor morale, spre a ajunge la unirea cu Dumnezeu. Deci, pe cand dragostea fireasca de sine se cuprinde in imboldul pastrarii vietii, virtutea dragostei de sine se arata prin pastrarea, sporirea si buna intrebuintare a darurilor primite de la Dumnezeu.

In ce chip isi arata crestinul dragostea de sine?

Crestinul isi arata dragostea de sine prin grija fata de luminarea si intarirea puterilor sufletesti si de mantuirea sufletului, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, care spune: “Ce-i va folosi omului daca ar castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?” (Matei 16,26), precum si prin grija pentru sanatatea trupului si pentru folosirea lui in slujba lui Dumnezeu si a aproapelui.

Care sunt foloasele dragostei de sine?

Virtutea dragostei de sine, fiind nedespartita de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele, este neaparat necesara pentru mantuire. Fara ea, crestinul nu poate implini lucrul pe care i l-a incredintat Dumnezeu in aceasta viata, nu poate fi staruitor in bine si nici nu poate folosi bine virtutile crestinesti. Ea infraneaza poftele rele, duce la ferirea de pacat si la impodobirea cu alese virtuti crestine. Continuare »

Ce este smerenia?

3279925-mdSmerenia, intalnita cu adevarat numai in religia crestina, este virtutea prin care crestinul recunoaste ca toate darurile si insusirile sale bune le-a primit de la Dumnezeu si de aceea nu se mandreste cu ele. “Ce ai, pe care sa nu-l fi primit; iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7).  Dar pentru ca, pe langa insusiri bune, fiecare om are si slabiciuni, smerenia mai cere ca fiecare sa-si recunoasca si slabiciunile sale, precum si sa recunoasca in acelasi timp si partile bune ale aproapelui.

Asadar, smerenia nu se impotriveste cinstirii si dragostei de sine. Dimpotriva, cu cat crestinul este mai patruns de inalta vrednicie a firii sale si de inaltimea chemarii sale, cu atat mai mult el va sti sa pretuiasca si darurile date de Dumnezeu lui si aproapelui, recunoscandu-si totodata atat slabiciunile sale, cat si dependenta sa intru toate de Dumnezeu.

Este smerenia necesara mantuirii?

Da, pentru ca fara smerenie nu poate avea loc lucrarea eficienta a harului dumnezeiesc, nici credinta desavarsita, nici rugaciunea cuviincioasa, nici pocainta adevarata si nici staruinta in bine.  Astfel, smerenia este una dintre cele mai alese virtuti crestine, fiind cu drept cuvant numita temelia lor. Asa, de pilda, credinta este smerenie a mintii; ascultarea, smerenie a voii; pocainta, smerenie a poftelor si a patimilor. Continuare »

Care sunt datoriile crestinului fata de sufletul sau?

Dupa invatatura sfintei noastre Biserici, sufletul este creatie dumnezeiasca, chipul lui Dumnezeu in om, partea spirituala si nemuritoare care-l deosebeste pe om de orice alta faptura, deci partea cea mai de pret a fiintei sale.  Din aceasta cauza, datoriile catre suflet sunt cele mai sfinte pentru crestini. Ele se cuprind in grija de luminarea si intarirea puterilor sufletesti cu care l-a inzestrat Dumnezeu pe om spre a trai viata pamanteasca potrivit legilor morale si a dobandi fericirea cereasca. Puterile sufletesti sunt: mintea, vointa si simtamintele.

In ce se cuprinde grija fata de minte?

Mintea este puterea sufleteasca prin care omul cunoaste si intelege lucrurile. In ea a sadit Dumnezeu nazuinta de a cunoaste adevarul, de a patrunde in tainele lumii create si a-si insusi cat mai multe cunostinte.  Datoria crestinului este de a inlesni aceasta nazuinta si lucrare a mintii sale si de a-i da prilej sa-si adune cunostinte bogate si temeinice, prin care se ridica si infloreste viata.  Indeosebi, crestinul trebuie sa se ingrijeasca de luminarea si inzestrarea mintii sale cu invatatura propovaduita de sfanta noastra Biserica Ortodoxa in care se cuprind adevarurile vesnice, descoperite de Dumnezeu.

37760

Practica vietii crestine a dovedit ca invatatura crestina este izvor nesecat de cunostinte folositoare si ca nu este trebuinta a vietii care sa nu poata fi indrumata spre bine, in lumina ei. Caci “mintea care iubeste pe Dumnezeu este faclia care lumineaza sufletul”, spune Sfantul Antonie cel Mare641 (Filocalia, vol. 1, p. 27).  Cresterea buna in familie, invatamintele din scoala, asezamintele culturale, bibliotecile cu carti bune, si mai ales Biserica, cu slujbele ei si cu propovaduirea cuvantului dumnezeiesc, pun la indemana credinciosului mijloacele potrivite pentru implinirea datoriei de a-si lumina mintea. Continuare »

Opreste Biserica participarea la bucuriile si placerile vietii?

9582451-lgSfanta noastra Biserica nu opreste participarea la bucuriile si placerile vietii. Dimpotriva, le considera trebuitoare pentru sanatatea si buna stare a credinciosilor. Ea cere insa ca ele sa nu fie pagubitoare nici trupului si nici sufletului, sa nu rapeasca din timpul de munca si sa fie cu masura.

Placerile sunt felurite. Unele mai mult pentru recrearea trupeasca, iar altele mai mult pentru recrearea sufleteasca. Astfel, cei ce lucreaza cu mintea gasesc recreatie si placere in exercitiile trupesti, iar cei ce lucreaza cu bratele, in ocupatiile mintii, pentru a tine cumpana dreapta intre puterile trupesti si cele sufletesti.

Folositoare pentru toti sunt exercitiile trupesti, plimbarile cu admirarea frumusetilor naturii, muzica aleasa, teatrul si cinematograful cu cuprins moral si sanatos si, fara indoiala, citirea cartilor roditoare de viata morala. Odihna si recrearea buna ii aduc credinciosului multumire si puteri noi pentru reinceperea muncii obisnuite. Recrearea rea insa ii aduce descurajare si dezgust fata de munca.

Care sunt pacatele impotriva datoriei de a se ingriji de viata si sanatatea trupului?

Cele mai mari pacate impotriva vietii si sanatatii trupului sunt:

1) Primejduirea si distrugerea vietii;
2) Ciuntirea de sine, prin care cineva urmareste sa devina nepotrivit pentru munca. Daca aceasta se face insa cu scopul de a-si pastra viata, de pilda extirparea unui madular bolnav, atunci ea este chiar o datorie;
3) Lenea;
4) Imbuibarea cu mancare si bautura;
5) Nestapanirea patimilor care macina sanatatea trupului;
6) Nebagarea in seama a bolilor si lipsa de masuri pentru preintampinarea lor sau pentru vindecare. Continuare »

Condamna Biserica bogatia in sine?

7600223-lgIn urma pacatului stramosesc, oamenii abatandu-se de la legea lui Dumnezeu, impartirea bunurilor pamantesti de catre ei nu s-a facut niciodata cu dreptate. Unii, mai puternici, asuprind pe semenii lor mai slabi, si-au adunat averi, socotindu-le ca proprietate a lor deplina, iar altii, mai slabi, au ramas asupriti si in suferinta.

Crestinismul a adus si aici o indreptare. Pe de o parte, el nu condamna bunastarea materiala. Averea poate fi castigata prin munca staruitoare si prin buna chivernisire si atunci ea este un drept firesc al fiecaruia, ca rod al muncii cinstite, caci “Vrednic este lucratorul de plata sa” (Luca 10, 7). Bogatia in sine nu este ceva rau, dupa cum nici saracia nu este o virtute. Prin munca proprie, cinstita, nimeni nu poate aduna insa averi prea mari. De alta parte, bogatia cuprinde in sine o mare primejdie. Ea il leaga pe om prea mult de bunurile pamantesti trecatoare, il face mandru, lacom, zgarcit, impietrit la inima fata de suferintele semenilor si fata de implinirea poruncilor morale.

In felul acesta, bogatia poate fi o piedica in calea mantuirii, dupa cum spune Mantuitorul: “Mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24).

Mantuitorul nu condamna aici bogatia, ci pe detinatorii ei, pe bogatii lipsiti de credinta si de mila. Acelasi lucru se intampla si atunci cand El indeamna pe tanarul dornic de desavarsire sa-si vanda averile si sa le dea saracilor (Luca 18, 22). Din aceeasi pricina si Sfintii Parinti au cuvinte foarte aspre nu atat fata de bogatie, cat fata de bogatii nemilostivi.

Fata de parerea ca bogatia ar fi un ideal in viata, deci un scop in sine, si ca fiecare poate sa o intrebuinteze numai pentru el, crestinismul vine cu o indreptare. Crestinismul invata ca bogatia trebuie socotita numai un mijloc pentru aratarea dragostei catre aproapele in suferinta si pentru lucrari de folos obstesc. Continuare »

Datoriile către aproapele

8998871-mdPrin implinirea datoriilor catre Dumnezeu si catre sine insusi isi indeplineste crestinul toate datoriile sale?

Nu. Caci omul, dupa insasi firea sa, e facut sa traiasca laolalta cu semenii sai. Omul are, adica, in sine o pornire care-l atrage catre semenii sai, de ajutorul carora are nevoie pentru dezvoltarea insusirilor sale proprii, ca si pentru implinirea trebuintelor sale de viata. Apoi si graiul cu care este inzestrat omul, pentru impartasirea gandurilor si vrerilor sale, este un semn ca el are nevoie sa traiasca impreuna cu semenii sai.

De aici decurg insa si anumite indatoriri ale crestinului catre semenul sau aproapele sau; numai prin implinirea lor crestinul poate sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu.

Care sunt indatoririle crestinului catre aproapele?

Asemenea datoriilor catre sine insusi, datoriile catre aproapele se cuprind si ele in trei virtuti de seama: 1) cinstirea sau respectarea aproapelui; 2) dragostea catre aproapele; 3) dreptatea fata de aproapele. Dar inainte de a arata in ce se cuprind acestea, se pune intrebarea:

Cine este aproapele nostru?

Raspunsul ni-l da insusi Mantuitorul, in frumoasa parabola despre samarineanul milostiv (Luca 10, 29-37), care a legat ranile si a dat ajutor celui cazut intre talhari, fara sa cerceteze cine este el, ci numai vazandu-l ca este om ca si el. Raspunsul este deci: aproapele nostru este orice om, fara nici un fel de deosebire. Dupa invatatura crestina, toti oamenii sunt fii ai aceluiasi Tata Ceresc. Toti sunt creati dupa “chipul lui Dumnezeu”, toti au aceeasi fiinta, se trag din aceeasi unica pereche de oameni (Adam si Eva), stau sub osanda aceluiasi pacat stramosesc, sunt mantuiti prin aceeasi jertfa de pe Cruce si au aceeasi chemare la aceeasi viata vesnica. Continuare »

Ce este dragostea catre aproapele?

4693392-lgDragostea catre aproapele este virtutea prin care crestinul doreste si voieste aproapelui binele vremelnic si vesnic, dandu-si totodata si silinta de a-i face acest bine.  In virtutea aceasta salasluieste deplin duhul invataturii si vietii crestine.

De aceea, Mantuitorul o si numeste semnul de recunoastere al crestinului: “Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 35).  Asadar, cine nu se calauzeste de virtutea dragostei catre aproapele, acela nu este crestin adevarat.

Este dragostea catre aproapele o datorie de seama a crestinului?

Da, si inca ea este neaparat necesara pentru mantuire. Este adevarat ca in fruntea tuturor datoriilor crestinesti sta dragostea catre Dumnezeu. Pe aceasta o numeste Mantuitorul “marea si intaia porunca”, dar indata adauga: “Iar a doua, la fel cu aceasta: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 37-38).

Implinirea dragostei catre Dumnezeu se poate cunoaste, de altfel, numai in dragostea catre aproapele. Aceasta este roada si dovada cea mai de pret, dupa cuvantul Sfantului Apostol Ioan: “Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau” (I Ioan 4, 20-21).

Asadar, intre amandoua aceste porunci este o legatura stransa si nedespartita, incat una fara alta nu se poate implini. Sfantul Apostol Pavel scrie: “Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul; caci cel care iubeste pe aproapele a implinit legea” (Rom. 13, 8). “Toata legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Gal. 5, 14). Continuare »

Dragostea faţă de vrăjmaşi

6650017-lgDragostea crestina cuprinde si pe vrajmasi?

Da, si tocmai prin aceasta se deosebeste dragostea crestina de cea fireasca.Oricare alta dragoste poate sa izvorasca din asteptarea unor foloase trecatoare; de la cel ce ne dusmaneste, crestinul nu asteapta nimic bun, dar dragostea lui il cuprinde si pe potrivnicul sau. El lasa numai lui Dumnezeu dreptul de judecata, osanda sau iertare a celor rai si este mereu cu nadejdea indreptarii dusmanului si a indrumarii lui la bine, la impacare.

In privinta aceasta Mantuitorul spune: “Ati auzit ca s-a zis: sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc… Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este” (Matei 5, 43-48). Iar Sfantul Apostol Pavel isi incheie indemnurile staruitoare la dragoste cu cuvintele: “Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele” (Rom. 12, 21). Continuare »

Care sunt pacatele impotriva dragostei catre aproapele?

7300477-lgPacatele impotriva dragostei catre aproapele sunt: pizma sau invidia, care inseamna parere de rau pentru binele aproapelui si bucurie pentru nenorocirea lui; apoi ura, clevetirea, inselaciunea, furtul, omorul si toata nedreptatea.

Pacat este si toata pilda rea, data prin cuvant sau fapta, caci ea abate pe multi de la calea cea buna si indeamna la rau. In privinta aceasta, Mantuitorul spune: “Cine va sminti pe unul dintre acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui daca si-ar lega de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare” (Marcu 9, 42).

Ce este dreptatea fata de aproapele?

Dreptatea fata de aproapele este recunoasterea cu fapta a tuturor drepturilor ce se cuvin aproapelui si ocrotirea lor cu sfintenie. Dreptatea cere sa dam fiecaruia ce este al sau si sa nu pagubim pe nimeni cu nimic.
Astfel, dreptatea este dovada dragostei catre aproapele si se arata in respectul vietii, sanatatii, cinstei, libertatii si al tuturor bunurilor lui. Ea este, precum s-a spus, temelia bunei randuieli intre oameni, sprijinind ordinea si inflorirea vietii obstesti.

Prin ce se pacatuieste impotriva dreptatii fata de aproapele?

Impotriva dreptatii fata de aproapele se pacatuieste prin toate formele de nedreptate, care pagubesc intr-un chip sau altul pe aproapele nostru, ca de pilda: furtul, inselaciunea s.a. In Sfanta Scriptura citim: “Nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 9).  Din virtutea cinstirii, a dragostei si a dreptatii fata de aproapele se desprind unele datorii deosebite fata de viata sufleteasca si trupeasca a semenilor nostri. Acestea, in general, sunt aceleasi ca si datoriile crestinului catre sufletul si trupul sau. Le amintim pe scurt. Continuare »

Datoriile catre viata trupeasca a aproapelui

6895367-mdPrin ce se pacatuieste impotriva datoriei de a ingriji de mantuirea aproapelui?

Grija de mantuire fiind o datorie atat de insemnata pentru fiecare crestin, inseamna ca si nepasarea fata de ea este in sine un pacat. Dar cu atat mai mare pacat este calcarea cu stiinta a acestei datorii, care se face prin conlucrare la pacate straine si prin pilda rea. “Sa nu dati fratelui prilej de poticnire sau de sminteala”, zice Sfantul Apostol Pavel (Rom. 14, 13). Crestinul adevarat se va feri totdeauna de astfel de pacate.

Mai sunt si alte datorii catre viata sufleteasca a aproapelui?

Da. Astfel, avem datoria de a spune adevarul, a ne feri de minciuna si a tine fagaduinta facuta si cuvantul dat. Fara aceste lucruri, legaturile dintre oameni nu sunt dupa voia lui Dumnezeu si viata de obste nu poate inflori. Apoi, dupa cum trebuie sa ne ingrijim de propria noastra cinste (nume bun), tot asa trebuie sa ne ingrijim si de cinstea altora, inlaturand tot ce ar putea-o stirbi (clevetirea) si straduindu-ne sa o aparam.
Sa nu uitam nici de datoria recunostintei catre aproapele, pentru cele primite de la el. Recunostinta este semn de dreptate si de dragoste crestineasca si totodata podoaba aleasa a crestinului.

Care sunt datoriile catre viata trupeasca a aproapelui?

Dupa cum crestinul este indatorat a-si cinsti si ingriji trupul si viata sa, la fel este indatorat a cinsti si ingriji trupul si viata aproapelui sau. Temeiurile sunt aceleasi.  Datoria aceasta si-o indeplineste crestinul, pe de o parte, prin faptele milosteniei trupesti, despre care vom vorbi in legatura cu «Fericirile», iar pe de alta parte prin ferirea de tot ce i-ar putea primejdui s-au nimici libertatea, sanatatea si viata, ca bunaoara: omorul si furtul, care sunt oprite prin cele zece porunci. Continuare »

Care sunt datoriile crestinului fata de Biserica?

43459Mantuitorul Iisus Hristos a intemeiat Biserica, pentru ca ea sa continue propovaduirea invataturii Sale in asa fel ca oricine va crede in El sa ajunga la cunostinta adevarului si sa se mantuiasca. Sfanta noastra Biserica este oranduita, deci, pentru binele credinciosilor, pentru cunoasterea adevarurilor credintei crestine si pentru desavarsirea morala a lor. Pentru acest fapt, toti credinciosii au datoria de a pretui si a iubi. Biserica si de a-si indeplini cu sfintenie datoriile fata de ea. Datoriile credinciosilor fata de Biserica sunt:

1) Credinta ortodoxa. Sa creada toate adevarurile crestine si numai asa cum le propovaduieste sfanta Biserica Ortodoxa, pastrandu-le in toata curatia lor si intocmindu-si viata dupa ele.

2) Marturisirea credintei crestine. Sa-si dea silinta pentru pastrarea, intarirea si raspandirea credintei crestine ortodoxe si sa o apere, cu tot curajul, de rastalmacirile eretice, amintindu-si de spusele Mantuitorului: “De cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri” (Luca 9, 26).

3) Implinirea poruncilor. Sa implineasca poruncile sfintei noastre Biserici cu privire la: umblarea la biserica, tinerea posturilor oranduite de ea, marturisirea pacatelor, primirea Sfintei impartasanii etc.

4) Supunerea si ascultarea. Sa se supuna ierarhiei si disciplinei bisericesti (Luca 10, 16).

5) Ajutorarea. Sa iubeasca si sa cinsteasca pe cei ce indeplinesc slujbele bisericesti, ingrijindu-se de cele trebuitoare vietii lor, dupa cuvintele Sfintei Scripturi: “Vrednic este lucratorul de hrana sa” (Matei 10, 10) si: “Asa a randuit si Domnul celor ce propovaduiesc Evanghelia, sa traiasca din Evanghelie” (I Cor. 9, 13-14).  Prin implinirea constiincioasa a datoriilor fata de Biserica, credinciosii ii dau putinta sa lucreze cat mai rodnic pentru binele intregii omeniri si pentru binele fiecaruia dintre ei.