Fericiti cei Prigoniti
wordpress com stats

Fiul lui Dumnezeu ne-a oferit mântuirea prin întruparea Sa

8103_arnota---deisisCare sunt articolele din Simbolul Credintei despre Dumnezeu Fiul?

Articolele din Simbolul Credintei despre Dumnezeu Fiul intrupat sunt: art. II-art. VII.

Ce ne invata aceste articole privite laolalta?

Ele ne vorbesc despre cea mai mare si mai minunata fapta a iubirii lui Dumnezeu fata de noi. Ele ne spun ca Cel ce ne-a mantuit pe noi este insusi Fiul lui Dumnezeu, iar mantuirea ne-a infaptuit-o prin intruparea Sa ca om, prin invatatura si prin moartea Sa pe cruce si invierea din morti, dupa care S-a inaltat la ceruri intru slava, de-a dreapta Tatalui. Multa iubire ne-a aratat Dumnezeu si prin facerea lumii si a oamenilor, despre care ne vorbeste articolul 1 din Simbolul Credintei. Dar dovada cea mai mare a iubirii nemarginite ce ne-o poarta ne-a aratat-o prin aceea ca pe insusi Fiul Sau L-a trimis in lume, ca om, si L-a dat mortii pe cruce “pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire”.

Despre aceasta iubire ne spune chiar Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a venit in lume: “Ca asa a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe Fiul Sau cel Unul – Nascut L-a dat, ca tot cel ce crede intru El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16).

Iar Sf. Atanasie spune: «Fiindu-I mila de neamul nostru si induiosandu -Se de slabiciunea noastra si miscat de stricaciunea noastra si nesuferind stricaciunea mortii asupra noastra, ca sa nu piara ceea ce a facut si ca sa nu se zadarniceasca lucrarea Tatalui, isi ia trup si acesta nu deosebit de al nostru… si da mortii propriul Sau trup»151 (Sf. Atanasie, Despre intruparea Cuvantului, Cap. 8, Trad. Gh. Popescu – Pietrile, Bucuresti, 1905, p. 29; Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, partea I, trad. Pr. Prof. D. Staniloae, Bucuresti,1987, p. 99). Continuare »

Nu puteau să-şi dea oamenii înşişi mântuirea din această stare?

Nu puteau. Caci desi ei sufereau de raul care-i stapanea, nu puteau scapa de el, firea lor era slabita de pacat, erau robii pacatului. Aceasta stare chinuitoare o descrie Sf. Apostol Pavel astfel: “Nu fac binele pe care-l voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc. Iar daca fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci pacatul care locuieste in mine” (Rom. 7, 19-20). Nici un om nu putea mantui pe ceilalti de pacat, caci fiecare era “rob legii pacatului” (Rom. 7, 23), si nu se putea scapa nici pe sine insusi din aceasta robie. Ei nu puteau face aceasta nici toti la un loc. Iata ce spune Sf. Atanasie: “Caci dupa ce toti au fost loviti in suflet si tulburati de inselaciunea diavoleasca si de desertaciunea idolilor, cum era cu putinta ca omul sa intoarca sufletul si mintea oamenilor? Dar poate sa zica cineva ca lumea intreaga ar fi putut face aceasta. Dar daca lumea ar fi putut, nu s-ar fi facut atatea mari rele. Caci lumea exista si totusi oamenii se tavaleau in atatea mari rele”152 (Sf. Atanasie, Despre intruparea Cuvantului, Cap. 14, dupa trad. cit., p. 29). Continuare »

Motivele întrupării Fiului lui Dumnezeu

02-MaicaDomnuluiPrimul motiv e ca dreptatea cerea ca, precum un om a calcat legea ascultarii de Dumnezeu, un Om se cadea sa si ispaseasca, implinind aceasta lege prin ascultare si platind cu viata Sa nevinovata calcarea celorlalti: “Precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa §i prin ascultarea Unuia, se vor face drepti cei multi” (Rom. 5, 19). Trebuia, cu alte cuvinte, ca impacarea intre Dumnezeu si om sa se faca nu numai prin fapta lui Dumnezeu, ci si a omului. Sf. Grigorie de Nissa spune: “Dupa ce moartea intrase in lume prin neascultarea unui om, a fost izgonita prin ascultarea altui Om.

Iata pentru ce S-a facut ascultator pana la moarte: ca sa vindece prin ascultare pacatul neascultarii si sa nimiceasca prin invierea Sa moartea, care intrase in lume prin neascultare”154 (Sf. Grigorie de Nissa, La intampinarea Domnului, Migne, P.G., XLVI, col. 729).

De aceea S-a facut Fiul lui Dumnezeu si om, ca sa lucreze in numele oamenilor, dar fapta Lui, ca a Celui ce era si Dumnezeu, sa aiba un pret care sa covarseasca vina tuturor oamenilor. «Cel ce a murit pentru noi, spune Sf. Chiril al Ierusalimului, nu era de un pret mic; nu era o oaie necuvantatoare, nu era un om de rand, nu era nici un inger, ci Dumnezeu, facut om. Faradelegea pacatului nu era asa de mare pe cat dreptatea Celui mort din pricina noastra; nu am pacatuit asa de mult cat pretuia dreptatea Celui ce Si-a pus sufletul pentru noi»155 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, 13, 33, dupa trad. Pr. D. Fedoru, Bucuresti, 1945, vol. II, p. 349). Continuare »

Pregătirea înaintea întrupării

Daca numai Fiul lui Dumnezeu facut om putea sa mantuiasca omenirea de pacat si de moarte, de ce nu S-a facut mai curand om? De ce a lasat Dumnezeu sa treaca un timp atat de indelungat de la caderea lui Adam pana la trimiterea Fiului Sau?

Era trebuinta de o pregatire a oamenilor ca sa primeasca pe Mantuitorul, atunci cand va veni. Caci n-ajungea ca Mantuitorul sa vina si sa moara pentru oameni. Trebuia ca si ei sa-L primeasca cu credinta. Altfel nu se putea infaptui mantuirea lor. Si anume trebuiau pregatiti ca sa poata crede ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat si ca numai prin El se pot mantui.

Cum s-a facut aceasta pregatire?

In doua feluri: intai, prin cresterea raului si deodata cu aceasta a convingerii oamenilor ca nu se pot mantui prin puterile lor; al doilea, prin sporirea vestilor de la Dumnezeu ca le va trimite un Mantuitor si ca Mantuitorul Acesta va fi chiar Fiul Sau. Scoala aceasta de pregatire a facut-o Dumnezeu in alt chip cu poporul evreu. Pe pagani i-a pregatit pe calea firii, pe evrei, pe o cale mai presus de fire, intr-un chip mai lamurit, ca din invatatura data lor sa traga folos si popoarele pagane.

Cum au fost pregătiţi păgânii şi evreii prin: creşterea răului şi a convingerii că nu se pot mântui prin puterile lor?

3440964-lgPaganii si evreii au fost pregatiti in primul rand prin aceea ca i-a lasat sa sporeasca in pacat. Daca ar fi vrut Dumnezeu sa-i mantuiasca pe oameni, indata dupa cadere, poate ca ei nu si-ar fi dat seama de toate nenorocirile ce le aduce cu sine pacatul. Pe langa aceasta, la inceput oamenii ar fi crezut ca pot scapa de rau numai prin puterile lor si ca n-au trebuinta de Dumnezeu. A trebuit sa li se lase mii de ani, ca, pe de o parte, sa guste toata otrava raului si sa se scarbeasca de el, pe de alta, sa vada ca toate incercarile lor de a scapa de rau sunt zadarnice.

Asa au cazut popoarele pagane in cele mai grele rataciri, inchinandu-se la dobitoace si la pietre si aducandu-le jertfe vieti omenesti. Evreii, cu toate ca erau calauziti indeaproape de Dumnezeu, se abateau si ei tot mai tare spre rau. Cand s-a inmultit raul, Dumnezeu le-a dat Legea pe muntele Sinai (les. cap. 20), ca sa le arate limpede cum trebuie sa vietuiasca,

Dar, datorita pacatului din ei, in loc sa asculte de Lege, se incapatanau si mai tare sa o calce. incat legea li s-a facut spre inmultirea pacatului. “Pentru calcarile de porunci a fost adaugata legea”, zice Sf. Apostol Pavel (Gal. 3,19), si tot el zice: “pacatul luand indemn prin porunca, m-a amagit si m-a omorat prin ea” (Rom. 7, 11).

Legea era buna si sfanta si totusi ea s-a facut omului spre moarte. “Pacatul, ca sa se arate pacat, prin ce era bun mi-a adus moartea, ca sa se faca peste masura de pacatos pacatul prin porunca” (Rom. 7,13).

Inmultindu-se pacatul, omul isi dadea seama ca nici prin Lege nu se poate mantui, macar ca e de la Dumnezeu. Legea nu-l putea ajuta, pentru ca prin ea Dumnezeu ii arata numai care este binele, nu-i da si ajutorul Sau ca sa-l implineasca, ci il lasa pe om la puterile lui. Continuare »

Cum a pregătit Dumnezeu pe oameni, prin veştile ce li le da, că va veni El însuşi să-i mântuiască?

InviereaPrima fagaduinta pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor ca le va trimite un Mantuitor a fost indata dupa cadere. Era prima lor mangaiere in nenorocirea ce i-a ajuns. Dumnezeu ii spune sarpelui ca cineva se va naste din femeie, care-i va zdrobi capul: “Dusmanie voi pune intre tine si femeie, si intre samanta ta si samanta ei; aceasta va zdrobi capul tau, iar tu ii vei intepa calcaiul” (Fac. 3, 15).

Dar vesti tot mai limpezi despre Mantuitorul, Care avea sa vina, le da Dumnezeu evreilor prin proorocii Vechiului Testament, caci pe vremea lor se inmultise si rautatea intre oameni. De aceea proorocii plangand si suferind, ziceau: “Cine va da din Sion mantuirea?” (Ps. 13, 7), sau se rugau: “Doamne, pleaca cerurile si Te pogoara” (Ps. 143, 5). Dumnezeu milostivindu-Se de aceasta rugaciune spune oamenilor: “Va veni indata in templul Sau Domnul, pe Care il cautati” (Mal. 3,1) sau: “Asa vorbeste Domnul Dumnezeu, Care strange pe cei risipiti ai lui Israel: “Voi mai strange si alte neamuri la cei stransi acum din el” (Isaia 56, 8).

Si ca lumea sa-L cunoasca atunci cand va veni, Domnul da foarte multe semne dupa care va putea fi cunoscut. El nu va veni cu asprime, ci bland si smerit, calare pe manz de asina: “Bucura-te foarte, fiica a Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului, caci iata imparatul tau vine la tine: drept si biruitor; smerit si calare pe asin, pe manzul asinei” (Zah. 9, 9). Va veni nu ca sa domneasca asemenea imparatilor pamantesti, ci ca sa elibereze prin sangele Sau pe cei robiti pacatului: “Iar pentru tine, pentru sangele legamantului (Testamentului) tau, voi da drumul robilor tai din fantana fara apa” (Zah. 9, 11). Continuare »

Cum au fost ridicaţi oamenii la această credinţă într-un singur Dumnezeu, Care are însa un Fiu?

InviereaDomnului0704BIn credinta intr-un singur Dumnezeu a fost crescut cu grija poporul evreu, ca prin el sa se sadeasca, cu vremea, aceasta credinta si la celelalte popoare. incet, ca sa nu i se primejduiasca credinta intr-un singur Dumnezeu, i s-a talmacit apoi poporului evreu, prin prooroci, ca Dumnezeu Cel Unul are un Fiu, Care va veni sa mantuiasca lumea, si un Duh Sfant. La facere, Dumnezeu graieste catre celelalte persoane dumnezeiesti: “Sa facem om dupa chipul Nostru si asemanare”, adaugand indata: “Si a facut Dumnezeu pe om, dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut” (Fac. 1, 26-27), ca sa arate ca cele trei persoane sunt o singura fiinta dumnezeiasca.

Tot acelasi talc il are si aratarea lui Dumnezeu la stejarul lui Mamvri, in chipul celor trei calatori (Fac. 18, 2). David cunoaste apoi lamurit ca Dumnezeu are un Fiu, cand vede pe Domnul (Dumnezeu Tatal) zicand Domnului Sau (lui Dumnezeu Fiul); “Sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale” (Ps. 109, 1), sau cand aude pe Dumnezeu Tatal zicand catre Dumnezeu Fiul: ” Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut. Cere de la Mine si-Ti voi da neamurile mostenirea Ta. Si stapanirea Ta, marginile pamantului” (Ps. 2, 7-8).

Prin inraurirea evreilor, care de la robia babilonica erau imprastiati printre toate popoarele, si prin calauzirea tainica a Cuvantului lui Dumnezeu, s-au ridicat apoi si din celelalte neamuri multi filozofi, la ideea ca exista un singur Dumnezeu si ca Cuvantul sau Ratiunea Lui lucreaza in lume, cu deosebire in mintea oamenilor luminati.

Astfel, aproape de venirea Mantuitorului, lumea se afla in starea ciudata ca, pe de o parte, cu mintea, se ridicase la ideea unui singur Dumnezeu atotputernic si plin de iubire fata de oameni, Care avea sa trimita pe cineva de la Sine, pentru mantuirea lumii, iar pe de alta, cu viata, se afla in cea mai mare decadere si neputinta morala. Starea aceasta ii facea pe oameni sa astepte mantuirea de la Dumnezeu, iar cand a venit Mantuitorul le-a ajutat sa-L poata primi pe El si invatatura Lui despre Dumnezeu. Continuare »

Care este credinţa Bisericii noastre în dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos?

Iisus-HristosRaspunsul mai amanuntit la aceasta intrebare il da articolul II al Simbolului Credintei, primul dintre cele sase articole (II-VII), care se ocupa cu persoana si lucrarea mantuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Caci acest articol cuprinde in forma cea mai scurta, dar in mod deplin, invatatura Bisericii despre dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Care este acest articol?

Acest articol este:
“Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul – Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii: Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut”.

Ce ne invata acest articol in intregimea lui?

Doua lucruri: intai, ca Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a mantuit pe noi, este insusi Fiul lui Dumnezeu, egal intru toate cu Dumnezeu – Tatal, vesnic ca si El si una cu El, dupa fiinta si slava, deosebindu-Se de Tatal numai prin aceea ca e Fiu, si nu Tata, ca Tatal il naste, iar El e nascut din fiinta Tatalui. Mantuitorul Hristos insusi a spus despre Sine: “Si acum preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai inainte de a fi lumea” (Ioan 17, 5).

Al doilea, ca Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, este si Facatorul tuturor, aratandu-se si in aceasta dumnezeirea Lui. Caci, precum Tatal este Facatorul tuturor, cum ne-a invatat articolul 1 al Simbolului, asa este si Fiul Facatorul tuturor. Tatal toate le face, dar le face prin Fiul: “Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut” (Ioan 1, 3). Chiar si timpul s-a facut prin Iisus Hristos, dupa cum zice Apostolul: “Prin Care si veacurile s-au facut” (Evr. 1, 2), iar in alt loc spune: “intru El s-au facut toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie scaunele, fie domniile, fie incepatoriile, fie stapanirile. Toate s-au facut prin El si pentru El. Si El este mai inainte de toate si toate prin El sunt asezate” (Col. 1, 16-17). Continuare »

“Şi intru Unul Domn Iisus Hristos”?

Ce inseamna primele cuvinte din articolul II al Simbolului Credintei: “Si intru Unul Domn Iisus Hristos”?

Precum ne-a invatat articolul 1 sa credem in Dumnezeu – Tatal, asa ne invata articolul II sa credem “si” in Iisus Hristos, Fiul Lui.  Caci fara credinta in Fiul, nu putem cunoaste nici pe Tatal. Tata fara Fiu nu exista. Cine nu crede ca Dumnezeu are un Fiu, nu crede ca Dumnezeu e Tata si are in Sine dragoste de Tata. Dumnezeul acela e un Dumnezeu fara dragoste, nu e Dumnezeu adevarat. “Eu sunt usa”, (Ioan 10, 9), zice Mantuitorul; “Nimeni nu vine la Tatal, decat prin Mine” (Ioan 14, 6). Iisus Hristos, in Care credem ca si in Tatal, este Unul singur, caci numai un Fiu are Tatal si numai un Mantuitor avem noi. Numai prin acesta “Unul” ne mantuim si ajungem la Tatal, caci numai o “cale” (Ioan 14, 6) si numai o “usa” este spre Tatal, iar “calea” si “usa” este El.

El e “Domn” peste sufletele noastre, este “Domnul si Stapanul vietii noastre”, ba chiar unicul Domn si Stapan “Caruia ii slujim” (Col. 3, 24) si ii inchinam cu bucurie “toata viata noastra”, in asa fel, incat nu mai suntem ai nostri, ci “ai lui Hristos” (11 Cor. 10, 7) si putem spune fiecare cu Sf. Apostol Pavel: ” Nu mai viez eu, ci Hristos viaza intru mine” (Gal. 2, 20). Caci El ne-a dat aceasta viata si ne-a rascumparat-o de la moarte. Si stim ca daca I-o inchinam Lui, tot noi ne folosim, caci Hristos ne desavarseste din zi in zi, facandu-ne “asemenea chipului Sau” (Rom. 8, 29). Continuare »

Ce inseamna numele de “Iisus” şi Hristos date Mantuitorului?

88101_iisus-hristos_ratiune_supremaNumele de “Iisus” inseamna Dumnezeu Mantuitorul. Iisus inseamna in limba ebraica Mantuitor si numele acesta i se potriveste in chip desavarsit, caci El e intr-adevar Mantuitorul lumii. Si i se potriveste atat de desavarsit pentru ca nu l-au dat oamenii, ci ingerul, la porunca Tatalui Ceresc, Care a stiut de mai inainte ce lucrare va savarsi Fiul Sau in lume. “Nu te teme”, spune ingerul lui Iosif, “a lua pe Maria logodnica ta, ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant.

Si ea va naste Fiu si vei chema numele Lui: Iisus”. Si ingerul arata indata si pricina acestei numiri: “Ca Acesta va mantui pe norodul Sau de pacatele lor” (Matei 1, 20-21).

In Vechiul Testament numele acesta l-a purtat Isus Navi, urmasul lui Moise, care a condus poporul lui Israel in Tara Sfanta, mantuindu-l de ratacirea prin pustiu.

Dar el a fost numai un chip al lui Iisus Hristos, Care a mantuit toate popoarele de ratacirea in pacat, ducandu-le in imparatia cerurilor. El nu e numai un oarecare mantuitor, ci Mantuitorul, in intelesul desavarsit al cuvantului.

Numele “Hristos” inseamna “Uns”. La evrei, unsi se numeau preotii, proorocii si imparatii, pentru ca la intrarea in slujba erau unsi cu mir, care inchipuia darul Sfantului Duh. Dar aceia erau numai chipuri ale adevaratului Uns, primeau numai o parte din puterea Duhului Sfant, ca ajutor pentru slujba lor. Hristos, insa, primeste pe Duhul Sfant insusi. «Hristos nu e un om purtator de Dumnezeu, ci Dumnezeu intrupat; El nu e uns ca un prooroc prin lucrarea (energie), ci prin prezenta intregii persoane a ungerii in El»159 (Sf. Grigorie Palama, Antiereticul contra lui Achindin, la D. Staniloae, Viata si invatatura Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1938, pag. CL). Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Tot harul s-a varsat peste templul acela. Continuare »

Cele trei slujiri ale lui Iisus Hristos

Hristos, prin ungerea ce o are de la Duhul Sfant, este adevaratul arhiereu, prooroc si imparat. Se vorbeste despre aceste slujiri ale lui Hristos in Sfanta Scriptura si ce inteles au ele?

Ca Hristos a primit prin ungere de la Duhul Sfant slujirea de arhiereu, prooroc si imparat, ne-o spune Sfanta Scriptura in multe locuri. Sf. Apostol Pavel ne spune ca El a fost arhiereul cel mai inalt si a adus jertfa desavarsita, care este trupul Sau. Prin aceasta a curatit cu adevarat pe oameni de pacate, nu numai a inchipuit aceasta curatire, ca jertfele de animale aduse de preotii din Vechiul Testament: “Un astfel de Arhiereu se cuvenea sa avem: sfant, fara de rautate, fara de pata, osebit de cei pacatosi si fiind mai presus decat cerurile.

El nu are nevoie sa aduca zilnic jertfe, ca arhiereii: intai pentru pacatele lor, apoi pentru ale poporului, caci El a facut aceasta odata pentru totdeauna, aducandu – Se jertfa pe Sine insusi” (Evr. 7, 26-27); caci “Nu prin sange de tapi si de vitei, ci prin insusi Sangele Sau a intrat odata pentru totdeauna in Sfanta Sfintelor si a dobandit o vesnica rascumparare” (Evr. 9,12). El a fost proorocul cel mai inalt, aducand cea mai deplina invatatura despre Dumnezeu: ca Unul ce n-a primit-o din afara de Sine, ci din plinatatea Sa nemarginita. De aceea, nimeni nu mai poate adauga ceva la invatatura Sa. Continuare »

Este o inrudire de intelesuri intre numele de “Iisus” si “Hristos”? Dar intre ele si cel de Domn?

96425_inmultirea__painilorDaca privim bine, vedem ca prin aceste trei slujiri: de arhiereu, prooroc si imparat, cuprinse in numele lui Hristos, Iisus mantuieste lumea prin jertfa, o invata sa-si insuseasca mantuirea si o conduce la mantuire. Astfel, daca numele Iisus ne arata de-a dreptul lucrarea de mantuire pe care a savarsit-o, numele de Hristos arata cum si cu ce putere a savarsit si savarseste aceasta lucrare.

Amandoua numele spun acelasi lucru, din doua laturi deosebite: Iisus Hristos este Mantuitorul nostru. Si tocmai de aceea este Domn peste sufletele noastre. Daca nu-L primim sa fie Domn peste sufletele noastre, nu ne este nici Mantuitor.

Cand a primit Fiul lui Dumnezeu numele de Iisus Hristos?

Atat numele de Iisus cat si cel de Hristos le-a primit Fiul lui Dumnezeu cand S-a facut om. Deci, Iisus Hristos e numele Fiului lui Dumnezeu cel intrupat. Mai inainte de intrupare, Fiul lui Dumnezeu nu Se numea Iisus Hristos. Aceasta, pentru ca El ni S-a facut Mantuitor (Iisus) numai prin aceea ca a luat trupul nostru si l-a adus jertfa pentru noi. Numai prin intrupare ni S-a facut Arhiereu, Care ne-a curatit de pacate, Prooroc, Care ne-a vestit in grai omenesc voia Tatalui, si Conducator la mantuire (Hristos). Daca Hristos inseamna Uns, numele acesta il arata pe Mantuitorul nostru ca om care primeste ungerea, nu ca Dumnezeu care da ungerea. Continuare »

Ce inseamna “Mai inainte de toti vecii”?

universePrin aceste cuvinte se arata ca Fiul este mai inainte de orice timp, este vesnic, nu S-a ivit in timp. Sf. Evanghelist Ioan incepe Evanghelia cu cuvintele: “La inceput era Cuvantul”(Ioan 1, 1), aratand ca atunci cand s-a pus inceputul timpului si al lumii, Cuvantul era; deci, era de mai inainte. Ca atare, El e Dumnezeu, nu e faptura, caci numai Dumnezeu e vesnic, iar fapturile se ivesc in timp, ele n-au fost totdeauna.

Astfel, Fiul Se deosebeste de cei ce se numesc «fii»,pentru ca acestia sunt facuti sau nascuti, dupa har, din Dumnezeu. Acestia sunt facuti sau nascuti de Dumnezeu in timp. Dar Tatal «n-a adus pe Fiul din neexistenta in existenta, nici n-a infiat pe unul care n-a existat niciodata»164 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateh. X, op. cit., vol. I, p. 259).

Deci, totdeauna a fost in Dumnezeu o persoana sau un ipostas cu aceasta insusire de Fiu. Daca e asa, totdeauna a fost in Dumnezeire o persoana cu insusirea de Tata. «Dumnezeu n-a fost mai inainte fara de Fiu si mai pe urma a devenit Tata, ci totdeauna are pe Fiul»165 (Idem, ibidem, p. 253). N-a fost nici o vreme cand n-a fost in Dumnezeire o persoana Tata si o persoana Fiu, si anume mereu aceeasi persoana Tata si aceeasi persoana Fiu. «Nici Cel Care a nascut nu S-a prefacut in Fiu, nici Cel Nascut n-a devenit Tata»166 (Idem, ibidem, p. 258).

Cu alte cuvinte, niciodata nu s-a produs o schimbare in Dumnezeu. Daca Fiul nu S-ar fi nascut «mai inainte de toti vecii», Tatal n-ar fi fost totdeauna Tata, ci ar fi castigat aceasta insusire mai tarziu. Iar un Dumnezeu Care se schimba asa de tare inlauntrul Sau nu mai e Dumnezeu. Asemenea, Fiul n-ar fi Dumnezeu daca S-ar fi nascut in timp, ci ar fi o faptura. Sau Dumnezeul Cel vesnic S-ar fi despartit dupa o vreme in Tata si Fiu. Continuare »

“Lumină din Lumină”,”Cel ce este de o fiinţa cu Tatăl”

cina cea de tainaCe inseamna “Lumina din Lumina”?

Ca sa nu ramana nici o indoiala ca Fiul, Care S-a nascut, e intru totul ca Tatal din Care S-a nascut, Simbolul spune ca asa cum nu se deosebeste lumina care se aprinde de lumina din care se aprinde, asa nu se deosebeste fiinta Fiului de fiinta Tatalui.

Tot ce are prima lumina da si celei de a doua, afara de insusirea ca ea da, si cealalta primeste. Asemanarea cu lumina e si foarte potrivita cu Dumnezeu, Care e lumina cea nefacuta. Lumina e tot ce e mai bun, mai inalt, pe cand intunericul e lipsa, e stirbire, e nimicul, e raul. “Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El”, zice Sf. Apostol Ioan (I Ioan 1,5), iar Iisus zice: “Eu sunt Lumina lumii, cel ce imi urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan 8, 12).

Ce inseamna “Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat”?

Egalitatea intre Tatal si Fiul e intarita si prin cuvintele: “Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat”, ca sa nu gandeasca cineva ca Fiul nu Se numeste Dumnezeu in intelesul adevarat si ca El ar fi un Dumnezeu mai mic, cum era la pagani, care socoteau pe zeii lor de diferite grade.

“Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat” mai vrea sa spuna si aceea ca daca Fiul n-a primit Dumnezeire mai putina, nici Tatal nu S-a imputinat nascand pe Fiul. “Tatal nascand pe Fiul nu S-a schimbat. A nascut intelepciunea (I Cor. 1, 24), totusi n-a ajuns neintelept. A nascut Puterea (I Cor. 1, 24), dar n-a slabit. A nascut pe Dumnezeu, dar nu S-a lipsit de Dumnezeire. Si nici El n-a pierdut ceva imputinandu-Se, sau schimbandu-Se, nici Cel nascut nu are vreo lipsa. Desavarsit este Cel care a nascut, desavarsit Cel nascut”170 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateh. XI, vol. I, p. 263). Continuare »

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt: Treimea cea de o Fiinţă

Daca fiinta Tatalui si a Fiului e una, iar persoanele sunt doua, cum ne putem pazi sa nu impartim ceea ce e intre ei una si sa nu amestecam ceea ce e intre ei deosebit?

Chiar cuvintele de mai inainte din Simbol, despre nasterea Fiului din Tatal, ne-au aratat nu numai egalitatea dintre Tatal si Fiul, ci si ceea ce-I deosebeste, asa dupa cum cuvintele “Cel de o fiinta cu Tatal” ne arata ceea ce Le este comun. Deosebite Le sunt asa numitele insusiri personale, pe care Tatal si Fiul nu Si le schimba intre Ei. insusirea personala a Tatalui este de a fi Tata, adica de a naste pe Fiul, sau de a da Fiului existenta prin nastere, El insusi neavand existenta de la nimeni. Insusirea personala a Fiului este de a fi Fiu, adica de a Se naste din Tatal, sau de a primi existenta de la Tatal prin nastere. Insusirile personale Si le pastreaza, deosebit, atat Tatal cat si Fiul. Tatal nu-Si trece insusirea Sa personala Fiului. Daca Si-ar trece si insusirea personala de Tata sau de nascator, S-ar confunda Tatal cu Fiul, n-ar mai fi doua ipostasuri diferite: Tatal este nenascut, Fiul este nascut. «Iar una si aceeasi persoana nu poate sa fie nascuta si totodata nenascuta», spune Marturisirea Ortodoxa174 (Marturisirea ortodoxa, I, 12).

Avand fiinta comuna, insa, Tatal si Fiul au comune toate insusirile fiintei, adica ale Dumnezeirii. Tot ce e dumnezeiesc are nu numai Tatal, ci si Fiul. in comun au Tatal si Fiul: vesnicia, atotputernicia, vointa, bunatatea, sfintenia, slava. «Credem intr-o singura fiinta, intr-o singura Dumnezeire, intr-o singura putere, intr-o singura vointa, intr-o singura activitate, intr-un singur izvor, intr-o singura stapanire, intr-o singura domnie, intr-o singura imparatie, cunoscuta in trei ipostasuri desavarsite»175 (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, partea I, cap. 8, trad. cit., p. 19). Continuare »